Cu pieptul gol...

 Încet coboară mândră luna ,
iar inima mea plânge, 

 Căci mă apasă greu,nebuna
 si sufletul îmi frânge... 

 El țipă, zbiară neîncetat,
 dar cine să-l audă? 

 Tu-n somn adânc te-ai cufundat,
 lăsându-l să se plângă... 

 Și chiar de nu dormeai ,
tot se sfârșea zbătând, 

 Căci nu îl observai
nici de-amuțea urlând !

 Tot ce iubea odată , nu poate să-l dezlege

 Căci limba ce-o vorbește el , nimeni n-o înțelege. 

 Din răsputeri el rage, cu-o ultimă suflare 

 Rostind ale lor nume, visând la alinare.

 Și cine să-i răspundă? Doar oglinidrea sa...

 Dar mult prea obosită, s-a stins încet si ea.

 Cu speranța pustie, se-afundă în tăcere 

 Ce altceva să facă?! Și pulsu-i o durere... 

 Și sub lumina lunii, din noaptea asta sumbră 

 Din suflet iubitor și pur, rămâne doar o umbră.

  

 Iar eu rămas cu pieptul gol ,
 suspin a resemnare, 

 Căci frica n-are nici un rol ,
când moartea nu mai doare.

Trecut-au ani...

 Trecut-au anii pe pământ, 

 Iar eu mă plimb agale, 

 Pe-aceeași stradă, numărând 

 Ale vieții petale. 

 Se scurg aievea, rând pe rând, 

 Lovind pământul moale.

 Parcă mai ieri stăteam râzând 

 În ale tale poale. 

 N-aveam nici griji, nici bani, 

 Doar o inimă mare 

 Care-a ajuns în câțiva ani 

 Prea rece și prea tare. 

 Pe-atunci visam mereu 

 Că pot să schimb o lume-ntreagă .

 Eram intodeauna eu 

 Și toți păreau să mă-nțeleagă. 

  

  

  

 Trecut-au ani pe lângă mine 

 Dar am păstrat acea scânteie 

 Și pot să zic că se cuvine 

 A mă numi acum femeie. 

 S-am suflet bun m-ai învățat 

 Și să n-ascult de lumea rea, 

 M-ai alintat, m-ai răsfățat 

 Și-ai spulberat toată durerea. 

  

  

  

 Trecut-au ani pe lângă tine 

 Și părul ți-e acum mai sur, 

 Dar neschimbat ești pentru mine 

 Căci nu-ți găsesc niciun cusur. 

 Mai știi tu oare când citeam 

 Din ale noastre vechi volume 

 "Și dacă ramuri bat în geam.." 

 Sau "Tot ce e pe lume"? 

 Sunt titluri ce-au rămas 

 În gândul și în mintea mea 

 Și uneori mă lasă fără glas 

 Căci amintesc de vocea ta. 

 Îți mulțumesc tăicuțul meu 

 Pentru tot ce-ai făcut 

 S-am azi în viață rostul meu 

 Și că m-ai susținut. 

  

  

  

 Trecut-au ani pe lângă noi 

 Și-acum sunt mai departe,

 Dar poa' să fie și război 

 Nimic nu ne desparte!

 Căci tată, oriunde-n lume aș fi 

 Și orice s-ar întâmpla, 

 Eu tot mereu te voi iubi 

 Și voi rămâne fata ta.

Povață și exemplu

Povață si exemplu...

Așa mi-ai fost, așa-mi vei fi,

Căci un model mai amplu

N-am șanse-n lume a găsi.

Mi-ai insuflat dorința

Să-nving tot ce e rau,

Să lup cu neputința,

Să nu ajung să-mi fie greu.

Tu, făr de aripi înger,

Trimis pe astă lume,

Tu nu mai simți nici frig, nici ger,

Te-ascunzi sub falnic nume

Căci MAMĂ te numești!

Tu , divină minune, 

Orice necaz îl nimicești

Cu dulce-afecțiune!

Și cu a ta putere

Pruncul ți-l învelești.

Nu simte o durere,

Căci tu îl domolești.

Iar când adoarme-adânc

Sufletu-ți dezvelești..

Plângi maică ca un țânc

Și viața ți-o jelești,

Căci plină e culpașa

De neajunsuri și nevoi,

Dar cu-o privire-n fașă

Se umplu ochii goi.

Un zâmbet larg îți pui pe chip,

Regăsindu-ți puterea 

Aluneci ca printr-un jilip

Și-n spate lași durerea.

Au trecut ani pe lângă tine,

Măicuța mea cu suflet bun,

În care-ai fost doar pentru mine,

De-aceea astăzi vreau să-ți spun

Că a venit și rândul meu

Să-ți stau la căpătâi,

Să-ți fiu alături când ți-e greu,

Să fii tu, maică, cea dintâi.

De Crăciun...

     Timpul s-a oprit în loc. Tot orașul este împodobit cu luminițe multicolore.Mă las purtată de melancolie, gândindu-mă la acele momente în care, copil fiind, așteptam cu nerăbdare dimineața de Crăciun... Ce poate fi mai frumos decât bucuria inocentă din ochii unui copil ce își desface darurile, fiind ferm convins că anul ce vine îl va prinde pe moșul acela grăsun, îmbrăcat în roșu, care împarte cadouri în miez de noapte, o singură dată pe an?!

            Mi-aduc aminte zăpezile de altă dată, când ne străduiam să construim oameni de zapadă și sfârșam prin a ne rostogoli împreuna cu bulgării care, uneori erau mai înalți ca noi. Ne întorceam acasă uzi leoarcă, cu obrajii rosii si pantalonii tociți pe fund de la saniutză. Eram prea fericiți ca să observăm detaliile.
     În casă, mama, după ce punea pe masa din sufragerie tacâmurile pe care le păstram pentru ocazii speciale, mă ajuta sa agăț floricele pe sorcovă. După cină, adormeam cu gândul la darurile moșului, în timp ce surorile mele înghețau în holul casei , legând de crenguțele bradului fondante.Tata, când se întorcea de la serviciu , împlinea aspectul bradului cu ajutorul cadourilor ambalate în folii lucioase.

      Dimineața, cum deschideam ochii, buimacă, mă duceam direct sub brad să văd ce am primit, apoi, trăgând cadourile după mine, ca nu cumva să dispară între timp, mă duceam în bucătărie, unde aveam pregătită pe masă o felie mare din cozonacul făcut de bunica si un pahar cu lapte.Ieșeam în prag să întâmpin colindătorii de fiecare dată când auzeam clinchetul clopoțeilor. Casa se umplea de veselie! Era cu adevărat Craciunul!

     Anii au trecut și spiritul sărbătorilor de iarnă se pierde pe zi ce trece... Am crescut, părinții s-au despărțit și ne-am risipit pe la casele noastre, purtați de griji si vise mărețe...

     Nu te grăbi să crești! Prețuiește fiecare clipă pentru că, ziua de ieri este istorie, ziua de maine este un mister iar ziua de azi este un dar; un dar de împărțit cu cei dragi!