Find yourself!

         "Menirea vieții tale este să te cauți pe tine însuți."
(Mihai Eminescu)

                   Am mers pe drumuri anevoioase, calcând pe stele sparte; m-am cațărat pe dealuri infinite și-am alunecat prin văi line, doar ca să mă-ntâlnesc... M-am zărit printre faldurile timpului, puțin câte puțin. Mi s-au ivit și alții-n calea mea, care mai de care. Îngeri cu chipuri luciferice, demoni cu măști angelice, toți încercând să mă ghideze la rascruce. 

                 Și stând acolo-n pustiul aglomerat, m-am ivit întru totul. Cuprinsă de spaimă, am fugit, iar și iar, pitindu-mă-n spatele arătărilor de pe rute lăturalnice. Secată de puteri și obosită să mă mai neg,  m-am prabușit in praful sufocant. Nu mai vedeam acum, nici îngeri, nici demoni; doar universul meu ce m-atrăgea spre propriul chip. Privirea-mi blândă m-a săgetat cu vibrații văzute de-aceeași ochi schimbători, fie verzi precum mugurele crud, fie pâmântii ca scoarța îmbătrânită a teiului. 

                 M-am îmbrățișat în cea mai pură formă și-am înflorit, învăluită cu miros de iubire; iubire pentru tot ce mă-nconjoară, căci cei mai puri oameni sunt cei ce pot vedea binele în orice și oricine.

 Ce neted pare drumul când reflexia-ți zâmbește călduros! 

               Apucându-mă de mână, pentru o clipă, timpul s-a oprit în jur. Bieții pământeni rătăciți.... Atrași de fantasme pe drumuri întunecate, aștepãnd cu pumnul strâns,  divinul să le lumineze calea, când strălucirea ce-o posedă e fix în palma lor... 

               Cum spunea-nțeleptul muritor, C. Jung       - "Să gândești e dificil. De aceea majoritatea oamenilor judecă! "-      căci  toți vor să găsească persoana potrivită, când nimeni nu încearcă să fie cel potrivit...

Povestea ei...

Cu ochi străini si goi, astăzi ea îl privește,
Căci tot veninul lui, treptat, o otrăvește.
Cu sufletul sfărmat in pumn, cerșește alinare
Dar totu-i fum în al său drum și parcă totul doare.
Să facă-ntoarsă calea, putere nu mai are
De-a lui beție albă ar vrea să se separe.

Și face-un pas... și înca unul... și iară se afundă... 
Privirea lui hălădui în suflet să-i pătrundă.
Din nou promite vorbe mari ce nu le poate duce-n spate, 
Din nou o-nalță-nșelător pe culmi demult uitate
Și-ajunși pe marigine de-abis, mișelul nu se-arată,
Din spate o-mpinge cu putere spre groapa-ntunecată.

Biata faptură-ntinse mana, sperând c-o va cuprinde,
Dar trădătoru-ntoarse capul, privind spre înainte...
Sărmanul suflet umilit cazu în hăul nesfârșit,
Curpins de gânduri și-amintiri, privind stingher spre asfințit.

Ar zbiera la cer, o lume-ntreagă sa-l audă,
Ar urla și-ar plânge bietul, cu inima flămândă,
Dar lacrimile i-au secat, odată cu iubirea,
Lănsând în urma lor numai amarul și-amăgirea...

Expirând cu greu dezgustul, închise ochii goi
Și se lăsă purtată aivea de pieptul ei greoi.
Visa acum, zâmbind, că fericirea-i e aproape
Și tot trecutul ei avea putere să-l îngroape.
Corpu-i firav izbi răsunător stâncile reci și făr de viață
Și-si încheie povestea ei, cu zâmbetul pe față....

Cu pieptul gol...

 Încet coboară mândră luna ,
iar inima mea plânge, 

 Căci mă apasă greu,nebuna
 si sufletul îmi frânge... 

 El țipă, zbiară neîncetat,
 dar cine să-l audă? 

 Tu-n somn adânc te-ai cufundat,
 lăsându-l să se plângă... 

 Și chiar de nu dormeai ,
tot se sfârșea zbătând, 

 Căci nu îl observai
nici de-amuțea urlând !

 Tot ce iubea odată , nu poate să-l dezlege

 Căci limba ce-o vorbește el , nimeni n-o înțelege. 

 Din răsputeri el rage, cu-o ultimă suflare 

 Rostind ale lor nume, visând la alinare.

 Și cine să-i răspundă? Doar oglinidrea sa...

 Dar mult prea obosită, s-a stins încet si ea.

 Cu speranța pustie, se-afundă în tăcere 

 Ce altceva să facă?! Și pulsu-i o durere... 

 Și sub lumina lunii, din noaptea asta sumbră 

 Din suflet iubitor și pur, rămâne doar o umbră.

  

 Iar eu rămas cu pieptul gol ,
 suspin a resemnare, 

 Căci frica n-are nici un rol ,
când moartea nu mai doare.

Trecut-au ani...

 Trecut-au anii pe pământ, 

 Iar eu mă plimb agale, 

 Pe-aceeași stradă, numărând 

 Ale vieții petale. 

 Se scurg aievea, rând pe rând, 

 Lovind pământul moale.

 Parcă mai ieri stăteam râzând 

 În ale tale poale. 

 N-aveam nici griji, nici bani, 

 Doar o inimă mare 

 Care-a ajuns în câțiva ani 

 Prea rece și prea tare. 

 Pe-atunci visam mereu 

 Că pot să schimb o lume-ntreagă .

 Eram intodeauna eu 

 Și toți păreau să mă-nțeleagă. 

  

  

  

 Trecut-au ani pe lângă mine 

 Dar am păstrat acea scânteie 

 Și pot să zic că se cuvine 

 A mă numi acum femeie. 

 S-am suflet bun m-ai învățat 

 Și să n-ascult de lumea rea, 

 M-ai alintat, m-ai răsfățat 

 Și-ai spulberat toată durerea. 

  

  

  

 Trecut-au ani pe lângă tine 

 Și părul ți-e acum mai sur, 

 Dar neschimbat ești pentru mine 

 Căci nu-ți găsesc niciun cusur. 

 Mai știi tu oare când citeam 

 Din ale noastre vechi volume 

 "Și dacă ramuri bat în geam.." 

 Sau "Tot ce e pe lume"? 

 Sunt titluri ce-au rămas 

 În gândul și în mintea mea 

 Și uneori mă lasă fără glas 

 Căci amintesc de vocea ta. 

 Îți mulțumesc tăicuțul meu 

 Pentru tot ce-ai făcut 

 S-am azi în viață rostul meu 

 Și că m-ai susținut. 

  

  

  

 Trecut-au ani pe lângă noi 

 Și-acum sunt mai departe,

 Dar poa' să fie și război 

 Nimic nu ne desparte!

 Căci tată, oriunde-n lume aș fi 

 Și orice s-ar întâmpla, 

 Eu tot mereu te voi iubi 

 Și voi rămâne fata ta.

Povață și exemplu

Povață si exemplu...

Așa mi-ai fost, așa-mi vei fi,

Căci un model mai amplu

N-am șanse-n lume a găsi.

Mi-ai insuflat dorința

Să-nving tot ce e rau,

Să lup cu neputința,

Să nu ajung să-mi fie greu.

Tu, făr de aripi înger,

Trimis pe astă lume,

Tu nu mai simți nici frig, nici ger,

Te-ascunzi sub falnic nume

Căci MAMĂ te numești!

Tu , divină minune, 

Orice necaz îl nimicești

Cu dulce-afecțiune!

Și cu a ta putere

Pruncul ți-l învelești.

Nu simte o durere,

Căci tu îl domolești.

Iar când adoarme-adânc

Sufletu-ți dezvelești..

Plângi maică ca un țânc

Și viața ți-o jelești,

Căci plină e culpașa

De neajunsuri și nevoi,

Dar cu-o privire-n fașă

Se umplu ochii goi.

Un zâmbet larg îți pui pe chip,

Regăsindu-ți puterea 

Aluneci ca printr-un jilip

Și-n spate lași durerea.

Au trecut ani pe lângă tine,

Măicuța mea cu suflet bun,

În care-ai fost doar pentru mine,

De-aceea astăzi vreau să-ți spun

Că a venit și rândul meu

Să-ți stau la căpătâi,

Să-ți fiu alături când ți-e greu,

Să fii tu, maică, cea dintâi.