-Ești bine?
-Da! De ce nu aș fi?!
-Ești fericită lângă el?
-Da... Mă iubește!
-Poți să mă minți pe mine dar, încetează să te minți singură.
-Ce vrei să spui? Chiar sunt fericită...
-Ochii tăi spun altceva. Știu că nu ești bine dar, dacă asta e alegerea ta...
Indiferent de alegerile făcute, am mers pe principiul „din greșeli înveți” și nu am regretat mai nimic însă, încă nu îmi pot ierta replicile de mai sus. Cel care spunea că roata vieții se întoarce, nici nu știe câtă dreptate a avut... Vroiai să-mi fii aproape; să ma urmezi aici... și eu l-am preferat pe el, pe cel ce mi-a răpit doi ani din viață, și încă unul, încercând sa repar ce a stricat... Te-am alungat deși erai singurul care m-a facut să mă simt cu adevărat specială...
Înghit in sec. Am ajuns să trăiesc cuvintele tale care, atunci nu aveau sens: „Te caut în fiecare persoană pe care o întâlnesc și nu e niciuna ca tine. Nimeni nu mă poate înțelege așa cum o faci tu.” sau, mă rog, o faceai.... Acum, ai găsit alinare în brațele ei, pentru că a știut să fie lângă tine atunci când eu nu am fost în stare. Mi-e atât de greu s-o recunosc... Adevarul doare!
Chiar și așa, odată cu trecerea anilor, se intensifică și dorul meu iar tu, niciodată nu vei ști cât de mult îmi lipsesc acele momente când , ieșeam pe furiș seara din casă, doar pentru a-ți vedea zâmbetul. Eram doar o copilă cu vise deșarte, mereu roșie în obraji atunci când auzeam numele tău. Picăturile de ploaie curgeau șiroaie , în lumina lunii, peste noi și totuși nu ne clinteam din loc. Nu ne păsa că eram uzi până la piele, sau că mai erau doar câteva minute până când soarele avea să urce pe cer. Stăteam acolo ore în șir, privindu-ne în ochi. Nu aveam nevoie nici măcar de cuvinte...
Te urăsc pentru că ai renunțat așa ușor! Te urăsc pentru că te-am cunoscut prea devreme! Te urăsc pentru că nu m-ai făcut să realizez atunci cât de mult vei însemna pentru mine! Te urăsc pentru că te iubesc!
