Deseori trăiesc iluziile unui copil besmetic, pline cu speranța ce-mi învăluie umbra... M-am grăbit să trec granița spre maturitate mult prea devreme. Am fost profund dezamagită când am observat că lumea la care am visat e îngrozitoare. Realizez ca nu pot da timpul înapoi și asta doare cel mai tare...
Resemnată, mă întorc în lumea "reala" și calmă îmi aprind o țigară ce va lăsa în urmă alt fum de amintiri, alt scrum de vise...Privesc în continuare piesa destinului; piesă în care eu joc rolul principal.. Oare ce va urma?
Privește! Hai! Uită-te! Analizează oamenii din jur. Ce observi? Nimic? Privește din nou! Toți poarta o mască după care își ascund fețele, sentimentele, defectele, uneori chiar și calitățile. Așa suntem noi, oamenii,precum o carte.Coperta este chipul în spatele căruia tăinuim, iar filele sunt clipele din viața noastra. Vrem sa fim citiți, dar fară a lăsa pe nimeni să ne răsfoiască prea mult.
Ciudat este că atunci când alegem să ne deschidem sufletul în fața cuiva,de cele mai multe ori nu nimerim persoana potrivită. Nu toți știu să aprecieze mirosul de tipar, teama de a nu îndoi colțurile, emoția de a trece la urmatoarea pagină și de a vârî semnul de carte mazgălit între foile gălbejite.
Poate din această cauză noi, oamenii, suntem așa inaccesibili... Poate că avem file rupte, pătate și neîngrijite din cauza lor; poate că am fost citiți de prea multe persoane care nu știu să vadă printre rânduri....
Şi n-ai ce să faci, aşa că te ridici şi mergi mai departe jumătate din cel ce ai fost, săruţi buze în alte nuanţe şi mângâierile tale poartă mănuşi, ajungi să cauţi somnul alături de trupuri reci doar pentru că nu dormi bine în braţele singurătăţii, si totusi, la final, realizezi că tot singur te trezesti, tot în patul gol și între pereții care , deși sunt vesel colorați, pe zi ce trece devin tot mai reci și siniștri.
Să râzi? Să plângi? Nici tu nu mai știi... Sunt momente in care vrei sa tipi dar nu ai glas si cuvintele isi pierd valoarea. Toate gandurile se amestecta iar cand incerci a le rosti, devin doar soapte neintelese. Si-atunci ce faci? De cele mai multe ori alegi sa taci si te astepti sa fii inteles dintr-o simpla privire, plina de cuvinte nespuse, sentimente ucise si reinviate, sinceritate si povesti nescrise.
Tacerea este cel mai dureros raspuns, si totusi din ce in ce mai frecvent in vietile noastre. Oare cate semne de intrebare lasam in urma de fiecare data cand asteptam ca gandul sa ne fie deslusit doar prin acea banala si complexa privire?
Daca nu reusesti sa citesti ce transmit doi ochi schimbatori precum o frunza in cadere, fie verzi cu sete de viata, fie pamantii si plini de regrete, pleaca! Pleaca si cauta omul ce-ti poate face ochii sa zambeasca! Cauta persoana care, dintr-o singura privire intelege tot ce simti, iti sterge lacrimile si te face sa razi cu lacrimi! Vei sti ca ai gasit-o abia atunci cand si tu, in limpezimea ochilor ei, vei vedea viitorul si vei intelege ca locul tau poate fi doar langa ea…
